Remiza cu FC Botoșani a continuat seria slabă din acest debut de campionat, pentru CFR Cluj. Ardelenii au doar 5 puncte din 5 partide, dar ultimul rezultat i-a exasperat pe oficialii din Gruia. 15-3 a fost raportul șuturilor pe poartă, în favoarea echipei clujene, în meciul terminat 3-3. Din informațiile Prosport, finanțatorul Neluțu Varga a găsit vinovatul după acest meci și a luat deja o decizie drastică.
Portarul Alessandro Micai a încasat trei goluri, din trei șuturi pe poartă și a fost considerat vinovat cel puțin la două din reușitele moldovenilor.
Mai întâi, a intervenit ciudat, cu piciorul la o minge ajunsă în careul mic și a respins în atacantul lui FC Botoșani, după care mingea a ajuns în poartă (36). Golul doi marcat de oaspeți a fost tot în urma unei gafe a lui Micai, care nu a reușit să respingă o minge trimisă cu capul, ce a părut destul de ușor de apărat (56). Italianul nu a avut reacție nici la al treilea gol al lui FC Botoșani, fapt reproșat de apărătorii lui CFR, chiar pe teren.
Din păcate pentru portarul de rezervă al lui Dan Petrescu, golurile cu FC Botoșani nu sunt singurele pe care și le poate reproșa. Micai a evoluat și cu Unirea Slobozia, în prima etapă din campionat, iar la golul încasat atunci a surprins pe toată lumea, pentru că italianul nu a ieșit la o minge căzută în careul său.
Conform datelor de pe Sofascore, în cele două partide jucate pentru CFR, Micai nu a prins nici o minge și are doar două parade, din șase șuturi, câte a avut de apărat. Portarul italian are pe conștiință toate cele patru goluri încasate, iar aceste evoluții i-ar putea stopa deja cariera în România.
Din informațiile Prosport, finanțatorul din Gruia s-a lămurit deja în privința potențialului acestui portar și a cerut conducătorilor de la CFR să caute un alt portar. „Nu mai joacă, gata! Aducem pe altcineva”, ar fi fost reacție lui Neluțu Varga.
Informația că CFR Cluj vrea să renunțe la Alessandro Micai a fost anunțată, inițial, pe gsp.ro.
Astfel, conducătorii din Gruia vor încerca să rezilieze contractul cu portarul italian, de comun acord, după doar două partide în care acesta a apărat. Clujenii sunt interesați să aducă un portar care să fie rezerva lui Otto Hindrich, pe care doresc să-l mai odihnească în meciurile din campionat.
Cifrele portarului italian nu anunțau nesiguranța arătată de acesta. Alessandro Micai a fost adus în această vară, de la Consenza, fiind portarul titular și al doilea căpitan al echipei de Serie B. A jucat în 37 de meciuri și a încasat 53 de goluri, în sezonul trecut. Portarul italian are un CV important, la nivel de Serie B. A bifat peste 270 de meciuri, jucând pentru Bari, Salernitana, Como, Reggina sau Cosenza.
Ce i se reproșează lui Alessandro Micai:
– CFR – FC Botoșani:
– CFR – Unirea Slobozia:
Cifrele lui Alessandro Micai, la CFR: